Malpraxis medical: cine răspunde legal în spitalele de stat și cele private?

În spitalele de stat, medicii și restul personalului medical sunt, de regulă, angajați ai instituției publice. În spitalele private, medicii pot fi fie angajați, fie colaboratori în baza altor forme contractuale. Acest detaliu poate influența felul concret în care se distribuie răspunderea între medic și unitate, însă pentru pacient regula de bază rămâne aceeași: legea permite tragerea la răspundere atât a profesionistului, cât și a unității sanitare, publice sau private, în funcție de împrejurările concrete ale cazului. Legea nr. 95/2006 prevede expres că unitățile sanitare publice sau private răspund civil, potrivit dreptului comun, pentru prejudiciile produse în activitatea de prevenție, diagnostic sau tratament, în solidar cu personalul medical angajat.

Ce înseamnă asta pentru pacient? Din perspectiva pacientului vătămat, legea îi permite să se îndrepte împotriva medicului, a spitalului sau a ambilor, în funcție de situație. Într-un spital public, dacă eroarea aparține unui medic angajat, pacientul poate chema în judecată atât medicul, cât și unitatea sanitară. Într-un spital privat, mecanismul este similar: dacă prejudiciul are legătură cu activitatea medicală prestată în cadrul acelei unități, și clinica privată poate fi chemată să răspundă. În practică, forma exactă a raportului contractual al medicului poate influența distribuirea răspunderii între părți, dar nu înlătură posibilitatea pacientului de a cere despăgubiri.

O diferență importantă între sistemul public și cel privat, care poate influența apariția unui prejudiciu, este legată de infrastructură, dotări și organizare. Legea nr. 95/2006 prevede că personalul medical nu este răspunzător pentru daunele și prejudiciile produse în exercitarea profesiunii atunci când acestea se datorează condițiilor de lucru, dotării insuficiente cu echipament de diagnostic și tratament, infecțiilor asociate asistenței medicale, efectelor adverse, complicațiilor și riscurilor general acceptate ale metodelor de investigație și tratament, viciilor ascunse ale materialelor sanitare sau dispozitivelor medicale ori când acționează cu bună-credință în situații de urgență, cu respectarea competenței acordate. În astfel de cazuri, răspunderea se poate muta asupra unității sanitare sau asupra altor entități responsabile.

Formal, procedurile de sesizare a unui caz de malpraxis sunt aceleași indiferent de tipul spitalului. Pacientul poate sesiza comisia de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis din cadrul direcției de sănătate publică, organizată în baza Legii nr. 95/2006 și a Ordinului nr. 1343/2006. Comisia adoptă o decizie asupra cazului în maximum 3 luni de la data sesizării. În paralel sau independent de această procedură, pacientul are acces la instanța de judecată, iar decizia comisiei poate fi contestată. Onorariile experților desemnați în procedură sunt suportate de partea interesată.

În mod obișnuit, principalul răspunzător este cadrul medical care a comis eroarea. Medicul curant, chirurgul, medicul anestezist, asistentul sau tehnicianul – oricine a săvârșit fapta care a provocat prejudiciul – poate răspunde în fața legii. Răspunderea este în primul rând civilă, pentru despăgubirea pacientului, dar poate fi și disciplinară și, în cazurile grave, penală. Legea prevede și ideea răspunderii proporționale cu gradul de vinovăție al fiecăruia dintre cei implicați în actul medical.

Unitatea sanitară poate fi și ea trasă la răspundere, fie pentru fapta personalului său, fie pentru propriile deficiențe de organizare, dotare ori control. Legea nr. 95/2006 enumeră explicit și situații în care unitatea medicală însăși răspunde, de exemplu pentru nerespectarea reglementărilor interne, infecții asociate asistenței medicale imputabile organizării, aparatură defectă, folosirea unor materiale ori substanțe necorespunzătoare sau prejudicii produse prin servicii medicale contractate cu furnizori externi. Așadar, într-un litigiu de malpraxis, pacientul nu este limitat doar la medicul care a greșit, ci poate solicita răspunderea și a spitalului sau clinicii.

În funcție de caz, pot exista și alți responsabili. Dacă prejudiciul este cauzat de un dispozitiv medical defect, de un material sanitar viciat sau de servicii subcontractate defectuos, răspunderea se poate extinde și asupra furnizorilor acestor produse sau servicii. Legea nr. 95/2006 prevede expres că furnizorii de utilități medicale, materiale sanitare, aparatură, dispozitive medicale și medicamente pot răspunde potrivit dreptului comun pentru prejudiciile produse.

În mod obișnuit, polița de malpraxis acoperă sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească pacientului ca despăgubiri civile, precum și, în anumite condiții, cheltuieli de judecată. Rolul ei este să preia impactul financiar al erorii medicale. Totuși, este foarte important ca medicii și unitățile sanitare să citească atent condițiile contractuale, pentru că nivelul de acoperire și excluderile diferă de la o poliță la alta. Ghidul ASF recomandă explicit verificarea atentă a limitelor de răspundere, a excluderilor și a modului în care sunt tratate diferite categorii de prejudicii, inclusiv cele morale.

Asigurarea de malpraxis nu este identică la toate societățile de asigurare. Unele polițe pot avea limite reduse, excluderi importante sau tratamente diferite pentru anumite tipuri de daune. De aceea, pentru medici și pentru unitățile sanitare este esențial să nu trateze polița ca pe o simplă formalitate administrativă, ci să aleagă o acoperire adecvată specialității și riscurilor reale ale activității lor.