Contractul de asigurare: Tot ce trebuie să știi despre prima de asigurare și condițiile contractuale

Contractul de asigurare este un act juridic sinalagmatic, cu titlu oneros, care stă la baza mecanismului prin care riscurile financiare ale unei persoane sunt transferate, în mod licit și reglementat, către un asigurător în schimbul plății unei prime. Reglementat de Codul civil și completat de legislația specială în materie (Legea nr. 237/2015, Legea nr. 132/2017 ș.a.), acest tip de contract funcționează după o logică specifică dreptului asigurărilor, în care buna-credință, declarația corectă și asumarea corectă a riscului joacă un rol esențial în stabilirea valabilității și executării obligațiilor contractuale.

În cele ce urmează, vom analiza structurarea juridică a contractului de asigurare, de la formarea consimțământului și stabilirea primei, până la efectele produse în cazul realizării riscului, incluzând totodată implicațiile unor situații precum reaua-credință, reticența sau tăinuirea unor împrejurări esențiale de către asigurat.

Cuprins:

1. Ce este un contract de asigurare și care sunt elementele sale esențiale?
2. Caracteristicile juridice ale contractului de asigurare
3. Prima de asigurare: Ce este și cum se calculează?
4. Principalele tipuri de contracte de asigurare
5. Coasigurarea, reasigurarea și retrocesiunea: 3 concepte avansate în sectorul asigurărilor
6. Cum să citești și să înțelegi un contract de asigurare?
7. Drepturile și obligațiile părților într-un contract de asigurare
8. Încetarea contractului de asigurare

Ce este un contract de asigurare și care sunt elementele sale esențiale?

Un contract de asigurare este o convenție juridică cu caracter bilateral și oneros, prin care asigurătorul își asumă obligația de a acoperi, în limitele stabilite contractual, consecințele patrimoniale ale unui eveniment viitor, incert și independent de voința părților – numit risc asigurat –, în schimbul unei prime de asigurare plătite de către asigurat sau contractantul asigurării. Acest angajament produce efecte juridice numai dacă riscul se materializează în perioada de valabilitate a contractului, iar condițiile stipulate în poliță sunt îndeplinite.

Potrivit art. 2199 din Codul civil, contractul de asigurare are o serie de elemente esențiale fără de care nu poate exista valabil:

• Părțile contractante, respectiv asigurătorul (persoana juridică autorizată conform legii să practice activitatea de asigurare) și asiguratul sau contractantul (care poate fi aceeași persoană sau diferită de beneficiarul asigurării);
• Obiectul asigurării, ce constă în interesul patrimonial legitim protejat împotriva unui risc (viața, sănătatea, un bun, o activitate economică etc.);
• Riscurile asigurate, adică evenimentele determinate sau determinabile convenite de părți, care, dacă se produc, declanșează obligația de despăgubire sau plată a unei sume asigurate;
• Suma asigurată, ce stabilește limita maximă a răspunderii asigurătorului;
• Prima de asigurare, reprezentând contraprestația datorată de asigurat, calculată în funcție de natura riscului, frecvența și gravitatea sa;
• Durata contractului, care determină perioada în care riscurile sunt acoperite.

O trăsătură definitorie a contractului de asigurare este caracterul său aleatoriu, ceea ce înseamnă că efectele contractului (în special prestația asigurătorului) depind de producerea unui eveniment incert. Această incertitudine este esențială: dacă riscul este sigur sau deja produs, convenția devine lovită de nulitate sau este ineficientă.

Deși contractul se încheie prin consensul valabil exprimat al părților, forma scrisă este impusă de lege în scopuri probatorii, fiind materializată de regulă prin polița de asigurare, condițiile generale și particulare, anexele și eventualele clauze speciale. Practic, formalitatea sa contribuie la asigurarea transparenței și la protecția asiguratului, într-un domeniu tehnic și cu potențial de dezechilibru informațional între părți.

Caracteristicile juridice ale contractului de asigurare

Din punct de vedere juridic, contractul de asigurare se distinge printr-o serie de trăsături specifice care îi conturează regimul juridic propriu.

În primul rând, este un contract sinalagmatic, întrucât generează obligații reciproce pentru ambele părți: asiguratul se obligă la plata primei de asigurare, iar asigurătorul își asumă riscul și se angajează, în limita clauzelor contractuale, să plătească indemnizația sau despăgubirea în cazul producerii evenimentului asigurat.

De asemenea, natura sa oneroadă este evidentă: fiecare parte urmărește realizarea unui interes patrimonial – asiguratul, protecția financiară în fața unui risc, iar asigurătorul, obținerea primei ca echivalent al acestui angajament. Caracterul cu executare succesivă implică faptul că prestațiile nu se epuizează într-un singur moment, ci se derulează în timp, ceea ce influențează aplicarea unor instituții precum rezilierea (pentru neexecutarea obligațiilor viitoare) sau rezoluțiunea (în cazul încălcării obligațiilor esențiale cu efect retroactiv).

Totodată, contractul de asigurare are, în cele mai multe cazuri, caracter de contract de adeziune, fiind redactat în prealabil de asigurător și impus asiguratului, fără posibilitatea de negociere reală a clauzelor. În acest context, își găsește aplicarea principiul in dubio contra proferentem, conform căruia orice ambiguitate contractuală se interpretează în defavoarea părții care a redactat clauza – adică asigurătorul. Acest principiu asigură protecția asiguratului, considerat partea economic și informațional mai vulnerabilă.

În ansamblu, caracteristicile de mai sus definesc contractul de asigurare drept un instrument juridic cu un regim juridic particularizat, reglementat de normele generale ale dreptului civil, dar și de dispoziții speciale din legislația asigurărilor, cu rol esențial în echilibrarea riscurilor între părțile contractante.

Prima de asigurare: Ce este și cum se calculează?

Prima de asigurare reprezintă echivalentul bănesc al riscului preluat de asigurător, constituind obligația patrimonială principală a asiguratului în cadrul raportului juridic de asigurare. Din punct de vedere tehnic, aceasta este stabilită în urma unei analize actuariale, bazate pe date statistice relevante și pe evaluarea riguroasă a riscului acoperit.

Determinarea valorii primei are la bază o serie de factori corelați: natura și intensitatea riscului asigurat, frecvența estimată a producerii evenimentului asigurat, valoarea sumei asigurate, precum și caracteristicile individuale ale bunului asigurat ori ale persoanei asigurate (vârstă, stare de sănătate, amplasare geografică, grad de expunere etc.).

Conform cadrului normativ aplicabil – în special Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare – asigurătorii sunt obligați să fundamenteze structura tarifară a produselor pe principii actuariale solide, respectând exigențele de prudențialitate și echilibru financiar. Această condiție este impusă nu doar pentru protejarea solvabilității societăților de asigurare, ci și ca garanție a respectării obligațiilor contractuale față de asigurați, în special în cazul producerii riscului asigurat.

În acest context, prima de asigurare nu este un preț arbitrar, ci rezultatul unei echilibrări între probabilitatea de manifestare a riscului și capacitatea financiară a asigurătorului de a onora angajamentele asumate, asigurând astfel funcționarea stabilă și sustenabilă a sistemului de asigurări.

Principalele tipuri de contracte de asigurare

Contractele de asigurare sunt clasificate, potrivit dispozițiilor Legii nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, în două mari categorii: asigurări generale și asigurări de viață, fiecare cu regim juridic și caracteristici distincte.

Asigurările generale

Acestea vizează riscuri care afectează bunuri, terțe persoane sau interese patrimoniale și sunt guvernate de principiul indemnitar, potrivit căruia despăgubirea nu poate depăși valoarea reală a prejudiciului produs prin realizarea riscului asigurat.

În această categorie sunt incluse, cu titlu exemplificativ:

• Asigurările de bunuri – precum polițele CASCO (autovehicule), asigurările de locuință obligatorii și facultative (PAD și facultativă), sau asigurările pentru echipamente, hale industriale ori alte active fixe;
• Asigurările de răspundere civilă – dintre care cea mai cunoscută este RCA (răspundere civilă auto obligatorie), dar și asigurările de răspundere profesională sau pentru prejudicii cauzate terților;
• Asigurările de credite și garanții – care acoperă riscul de neplată, riscul de neexecutare a unor obligații contractuale sau pierderi financiare rezultate din neplata unor datorii comerciale;
• Asigurările de pierderi financiare – acoperă riscuri precum pierderea venitului în caz de întrerupere a activității, fraude sau alte riscuri economice nelegate direct de un bun material;
• Asigurările de călătorie (travel insurance)

Asigurările de viață

Spre deosebire de cele generale, asigurările de viață nu sunt supuse principiului indemnitar. Acestea pot avea scop protector (în caz de deces, invaliditate, boală) sau pot include componente de economisire și investiție (asigurări cu capitalizare, polițe unit-linked etc.).

Suma asigurată este determinată convențional, prin acordul părților, independent de existența unui prejudiciu evaluabil în momentul realizării riscului. Prin urmare, beneficiarul poate încasa suma asigurată indiferent de valoarea efectivă a pagubei.

Astfel, în practică, încheierea unei polițe implică o înțelegere clară a categoriei din care aceasta face parte și a regimului de drept aferent.

Coasigurarea, reasigurarea și retrocesiunea: 3 concepte avansate în sectorul asigurărilor

Coasigurarea, reasigurarea și retrocesiunea, deși distincte ca natură juridică și finalitate economică, au în comun obiectivul de repartizare a riscului asigurat, prin mecanisme contractuale reglementate expres sau implicit de normele speciale în materie.

Coasigurarea intervine atunci când mai mulți asigurători acceptă acoperirea în comun a unui risc indivizibil, fiecare dintre aceștia răspunzând față de asigurat proporțional cu cota convenită, fără solidaritate între coasigurători, iar obligația de despăgubire se execută în mod direct de către fiecare dintre aceștia, conform angajamentului asumat. Reasigurarea se întemeiază pe convenția încheiată între asigurătorul inițial, în calitate de cedent, și un alt asigurător, denumit reasigurător, prin care primul transmite, total sau parțial, riscul asumat prin contractul de asigurare, păstrându-și însă în întregime obligațiile față de asigurat, fără ca acesta din urmă să devină parte în raportul de reasigurare. Retrocesiunea operează ca o reasigurare a reasigurării, permițând reasigurătorului, în virtutea unui nou contract, să își diminueze la rândul său expunerea prin cedarea unei părți din riscul preluat altui reasigurător, mecanismul fiind esențial în constituirea lanțului de diseminare a riscului la nivel global și în menținerea echilibrului tehnico-financiar al pieței internaționale de asigurări.

Cum să citești și să înțelegi un contract de asigurare?

Înțelegerea dispozițiilor contractului de asigurare presupune cunoașterea structurii acestuia, precum și interpretarea corectă a clauzelor care guvernează raportul juridic dintre asigurat și asigurător.

În primă instanță, contractul se concretizează, de regulă, într-un ansamblu de documente, compus din polița de asigurare, condițiile generale și speciale, precum și anexele sau actele adiționale care pot interveni pe parcursul executării sale.

Pentru o reprezentare fidelă a întinderii obligațiilor asumate și a drepturilor conferite, se impune o lectură atentă a clauzelor referitoare la obiectul asigurării, riscurile acoperite, excluderile de la acoperire, suma asigurată, limitele de despăgubire, nivelul franșizei, precum și procedura de despăgubire în caz de producere a riscului. De asemenea, glosarul de termeni anexat condițiilor generale trebuie analizat cu rigurozitate, întrucât termenii tehnici sau speciali pot avea o semnificație diferită de sensul lor obișnuit în limbajul comun.

Interpretarea dispozițiilor contractuale trebuie realizată cu respectarea principiului bunei-credințe, consacrat de art. 1170 din Codul Civil, care impune părților obligația de a-și executa convenția cu loialitate, cooperare și diligență. Această exigență subzistă nu doar în faza de executare, ci și în cea precontractuală, în contextul obligației de informare și transparență impuse asigurătorului față de consumatorul de produse de asigurare. Orice neconcordanță, ambiguitate sau neclaritate în cuprinsul contractului se interpretează, în cazul contractelor de adeziune, în favoarea asiguratului, conform regulii in dubio contra proferentem.

În esență, un contract de asigurare corect înțeles și gestionat conferă protecție juridică efectivă și constituie un instrument esențial de transfer și atenuare a riscului patrimonial.

Drepturile și obligațiile părților într-un contract de asigurare

Contractul de asigurare dă naștere unui raport juridic bilateral, sinalagmatic și cu titlu oneros, din care decurg drepturi și obligații corelative pentru ambele părți – asiguratul și asigurătorul – acestea fiind reglementate atât prin convenția părților, cât și prin dispozițiile legislației aplicabile în materia asigurărilor.

Asiguratul beneficiază de un drept substanțial la protecție patrimonială, constând în acoperirea riscului asumat prin contract, respectiv plata unei indemnizații sau despăgubiri în cazul producerii evenimentului asigurat. Pe lângă acest drept principal, asiguratul mai are și dreptul la informare completă, prealabilă și transparentă, potrivit obligațiilor de diligență impuse asigurătorului de Legea nr. 237/2015 și de Codul Civil. În anumite condiții prevăzute de lege sau de clauzele contractuale, asiguratul are și posibilitatea legală de denunțare unilaterală a contractului, fără penalități – de exemplu, în termenul legal de reflecție prevăzut pentru contractele încheiate la distanță.

Obligațiile asiguratului sunt esențiale pentru echilibrul contractual și includ: plata la termen a primei de asigurare, furnizarea cu exactitate a tuturor informațiilor relevante privind riscul, atât în faza precontractuală, cât și pe parcursul executării raportului contractual, precum și notificarea promptă a oricărei modificări relevante care ar putea influența evaluarea riscului de către asigurător. Totodată, asiguratul are obligația de a lua măsuri rezonabile de conservare și prevenție, pentru a evita sau limita producerea evenimentului asigurat.

Asigurătorul, la rândul său, deține dreptul de a evalua riscul, de a refuza încheierea contractului în lipsa consimțământului valabil și de a stabili cuantumul primei de asigurare pe baza principiilor actuariale. Obligativitatea fundamentală a acestuia constă în executarea prestației de asigurare, adică acoperirea riscurilor în limitele stabilite prin contract și plata cu promptitudine a despăgubirii sau sumei asigurate, în condițiile producerii riscului.

Mai concret, această simetrie juridică între drepturi și obligații conferă contractului de asigurare forța juridică specifică și îl transformă într-un instrument de protecție juridică și financiară, a cărui eficiență depinde de respectarea strictă a dispozițiilor contractuale și legale de către ambele părți.

Încetarea contractului de asigurare

Încetarea contractului de asigurare operează în temeiul unor cauze expres prevăzute de lege sau stipulate în cuprinsul contractului, și poate avea loc fie prin ajungerea la termen, fie anticipat, prin manifestarea unilaterală de voință a uneia dintre părți sau ca urmare a intervenirii unei cauze legale ori contractuale de reziliere ori denunțare.

Forma cea mai frecventă de încetare este expirarea duratei contractuale, moment în care obligațiile reciproce încetează de drept, cu excepția celor deja scadente sau decurgând din producerea unui risc anterior. Încetarea poate interveni și anticipat, fie prin reziliere – în cazul neexecutării culpabile a obligațiilor de către una dintre părți, fie prin denunțare unilaterală, posibilă în anumite tipuri de asigurări sau în condiții expres reglementate. Astfel, asigurătorul poate denunța contractul în cazul neplății primei sau declarațiilor inexacte ori reticențelor asiguratului privind riscul, în conformitate cu dispozițiile art. 2230 și următoarele din Codul Civil. De cealaltă parte, asiguratul are dreptul de a solicita încetarea contractului în caz de modificare unilaterală a condițiilor contractuale de către asigurător, fără consimțământul său.

În situația contractelor de asigurare cu componentă de economisire (ex. polițe de viață cu capitalizare), încetarea anticipată poate antrena consecințe patrimoniale semnificative, cum ar fi pierderea totală sau parțială a valorii de răscumpărare, în funcție de momentul denunțării. Tocmai din acest motiv, legislația prevede mecanisme de protecție pentru asigurați, inclusiv dreptul la informare completă asupra valorii de răscumpărare și a eventualelor penalități, în conformitate cu reglementările ASF și Codul civil.

În cazul asigurărilor de răspundere civilă, încetarea contractului nu afectează drepturile terțului păgubit, în măsura în care fapta generatoare de prejudiciu s-a produs în perioada de valabilitate a poliței. Astfel, chiar dacă cererea de despăgubire este formulată ulterior, dreptul terțului rămâne intact, în virtutea principiului opozabilității poliței față de terț, consacrat în jurisprudența constantă și în reglementările speciale în materie.

În consecință, contractul de asigurare nu reprezintă doar un instrument de protecție patrimonială, ci și un mecanism juridic de stabilitate contractuală, supus unui control juridic atent, inclusiv sub aspectul echilibrului dintre prestații și transparenței obligațiilor asumate.

Sursă foto: Shutterstock.com